O explozie a avut loc la o fabrică de prefabricate din sectorul 6 al Capitalei. O persoană a decedat iar alte trei sunt rănite
O explozie a avut loc la o fabrică de prefabricate. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov precizează că o explozie a avut loc la un utilaj la o fabrică de prefabricate din bulevardul Preciziei, din Sectorul 6 din București.
ISU București Ilfov intervine în zonă cu trei autospeciale de stingere, patru ambulanțe, autoscară, descarcerare și detașamentul special de salvatori, potrivit MEDIAFAX.
O explozie a avut loc la o fabrică de prefabricate
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat, că după explozie, unul dintre cei trei răniți are arsuri foate grave, de peste 90% pe corp, și a fost dus la Spitalul Floreasca.
„Explozia a dus la decesul unei persoane, o persoană este cu arsuri foarte grave, de peste 90% pe suprafața corporală și alte două persoane, cu arsuri mai ușoare, din primele informații.
Cei răniți au fost transportați la spital și forțele de intervenție încă continuă acolo acțiunea până finalizează și reușesc stabilizarea zonei și va începe sigur și o anchetă, ca să afle ce s-a întâmplat.
Persoana care este rănită mai grav, din ce am înțeles, a fost transportată la Spitalul Floreasca, nu pot să vă spun celelalte două persoane”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), la Antena 3.
Raed Arafat a precizat că răniții trebuie stabilizați în primă instanță, iar, după aceea, se va stabili unde vor fi transportați.
„O să vedem dacă sunt locuri în spitale, pentru că trebuie stabilizați și investigați. Este vorba de o explozie, nu este vorba de o arsură simplă. La o explozie, nu vorbim numai de arsuri , vorbim și de posibile leziuni interne, deci colegii de la spital prima dată trebuie să excludă și alte probleme care pot necesita o intervenție chirurgicală și, după asta, o să vedem care este situația locurile pentru arși.
În acest moment, nu am informații dacă sunt sau nu sunt locuri, dar pot să vă spun că persoana respectivă este sub îngrijirea colegilor de la Spitalul Floreasca”, a completat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.